O brunetă cu gropițe și un zâmbet care încălzește camera
Într-un lounge scăldat în lumini calde, ea stă așezată pe o canapea de catifea, cu părul brunet în valuri ușoare și cu gropițe care apar de fiecare dată când surâde. Ținuta este elegantă, jucăușă, potrivită pentru o noapte de socializare și voie bună — suficient cât să sugereze libertate, fără să rostească nimic în plus.
Canapeaua pare să se modeleze după forma corpului ei, iar materialul moale prinde reflexe aurii din lampa așezată pe măsuța de lângă. Dinspre bar vine un murmur ritmic — râsete, pahare ciocnite, pași ce desenează, pe covor, o coregrafie improvizată. Ea își sprijină brațul pe cotierea de catifea, își încrucișează picioarele și, pentru o clipă, privește sala ca și cum ar fi deschis ușa unui secret bine păstrat.
Zâmbetul ei nu caută aplauze; se aprinde simplu, ca o lumină la ora potrivită. Ochii, de un cărbune strălucitor, au felul acela prietenos care domolește distanțele dintre oameni. Câteva fețe din jur se întorc instinctiv spre ea, iar atmosfera capătă o nuanță de confidență. E genul de prezență care te face să lași telefonul jos și să asculți.
„Seara asta e despre joc”, pare să spună fără cuvinte. Nu un joc al aparențelor, ci al curiozității: replici aruncate ușor, priviri care cercetează, întrebări care nu se grăbesc să primească răspuns. Muzica alunecă peste piele ca o mătase sonoră, iar ea își rotește ușor încheietura, desenând în aer cercuri invizibile. Părul îi urmărește mișcarea, val după val, ca un salut.
„Uneori, tot ce trebuie să faci e să lași seara să te descopere”, își spune, ciocnind ușor buza paharului de dințișorul ascuns în colțul zâmbetului.
Cineva îi cere locul de lângă, și scena capătă dialog. Ea ascultă ca un dirijor discret: conduce conversația fără să pară că o conduce, schimbă registrul când simte că e cazul, presară câte o glumă fină, apoi îi invită pe ceilalți să povestească. Gropițele apar și dispar ca două ferestre mici spre un soare personal.
Trec minute sau poate ore, dar nimeni nu contabilizează. Într-un colț, perdelele filtrează luminile orașului într-o dantelă mișcătoare. Pe măsură ce serile se adună într-o singură seară, rămâne senzația aceea rară: că totul e bine potrivit, ca o piesă care s-a așezat exact unde trebuia.
Când se ridică, canapeaua păstrează pentru o clipă conturul ei, ca un autograf în catifea. Lasă în urmă aroma fină a unui parfum citric, o urmă de râs și promisiunea că jocul poate continua oricând, oriunde. Nu e un final, ci un semn pus pe marginea paginii — ca să poți relua povestea de la pasajul tău preferat.